Jocul ielelor by Camil Petrescu

Jocul ielelor Reviews

• 
  Andrei Tamaş

  "Jocul ielelor"... o dramă de idei, o drama antinomică, o drama a conştiinţei, a cunoaşterii şi a iubirii pure...
  Rămâi pur şi simplu îndrăgostit de patosul personajelor lui Camil Petrescu (didascaliile sunt matematic orânduite), de absurdul şi de caracterul lor reprezentativ pentru condiţia intelectualului modern...
  Ce se întâmplă atunci când pasiunea (în sens larg) vine în contradicţie cu ideea pură? Ce sorţi de izbândă are lupta dinlăuntrul omului atunci când aceasta se dă în perimetrul unui pătrat cu pereţii formaţi din oglinzi?!
  Piesa descrie drama intelectualului socialist (în baza anumitor raţionamente, consider această construcţie pleonastică) care aspiră spre absolut, spre dreptatea supremă -Fiat justitia, pereat mundus!-, luptând împotriva pasiunii care îi falsifică judecata.
  Citind "Jocul ielelor", iar anterior "Suflete ţări" tind să cred că marele teoretician literar avea o obsesie pentru ideea sinuciderii (asupra căreia avea multe perspective, însă nu se arăta a rezona cu una, concretă), dat fiind că Andrei (din "Suflete tari") avusese tentativa sinuciderii ca manifest împotriva pasiunii sale faţă de Ioana ("...pe tine te-am ucis în mine"), iar Gelu, protagonistul "Jocului ielelor", se sinucisese brutal pentru că "era prea inteligent ca să accepte lumea asta aşa cum este, dar nu destul de inteligent pentru ceea ce voia el. Pentru ceea ce năzuia el să înţeleagă, nici o minte omenească nu a fost suficientă până azi... L-a pierdut orgoliul lui nemăsurat".
  *A se citi piesa şi a năzui sprea a înţelege tainele de factură metafizică (subiective, se-ntelege) ale sinuciderii.*
  
  I. Sfera Socialistă (protagonistul este un ilustru reprezentant al mişcării socialiste din România antebelică).
  
  "Nu a luptat pentru el însuşi. El avea tot ce-i trebuia ca să fie fericit. Dar s-a sacrificat pentru ca alţii să fie fericiţi." (despre un intelectual socialist condamnat la ocnă pentru grevă :) ).
  
  "Să urcăm un nou Moise... pe alt Sinai... Să ne aducă alte table de legi. [...] Legile fără excepţii sunt îngrozitoare."
  
  II. Sfera existenţială.
  
  "Spune-mi din ce cauze suferi şi-ţi voi spune cine eşti."
  
  "...eu nu pot să scriu decât ceea ce gândesc. Eu valorez cu condeiul atât cât valorează convingerile mele."
  
  "Tu, imprudentă, m-ai învăţat să exist fără tine... O iubire adevărată înseamnă să nu poţi gândi contrariul ei."
  
  "Doi inşi care se iubesc cu adevărat nu mai sunt oameni."
  
  "... nu concepeam măcar că s-ar putea să nu fii iubita de toţi bărbaţii din lume... Eu nu eram decât un privilegiat al norocului. [...] Eu însă am văzut că pot fi zile, pot fi luni, pot fi ani, în care tu să nu fii iubita."
  
  "Am ajunge o zi când ne-am urî, dându-ne seama cât de strâns suntem legaţi unul de altul doar prin simţuri."
  
  "Fără certitudine nu există adevăr şi nu există frumuseţe pe lume."
  
  
• 
  Alisu'

  "Oamenii pot fi fericiti fiindca n-au imaginatie".
• 
  Andrei Stoian

  
  
  Romanian review: Am citit anul trecut ,,Suflete tari", piesă de teatru care nu a fost rea, dar care nu m-a convins și mă gândeam că poate operele dramatice ale lui Camil Petrescu nu sunt pentru mine, însă ,,Jocul ielelor" a fost cu mult peste piesa amintită anterior, aș spune chiar că este într-o ligă superioară.
  ,,Jocul ielelor" spune povestea lui Gelu Ruscanu, un tânăr idealist care se ocupă de publicarea unui ziar socialist, ziarul Dreptatea Socială și care este dominat de ideea că dreptatea absolută trebuie să treacă peste interesele personale ale fiecăruia dintre noi.
  Am menționat și în recenzia pentru ,,
  Patul lui Procust" că Petrescu scrie excelent, lucru valabil și în ,,Jocul ielelor", din această piesă poți scoate zeci de citate superbe, însă de aici pornește și o mică problemă a piesei și anume o tendință către melodramatic, dialogurile dintre Gelu Ruscanu și Maria Sinești sunt minunante, dar îmi vine greu să-mi imaginez niște oameni reali, vorbind într-o formă atât de artistică, fie ei chiar și oameni din secolul XX.
  Nu vreau să intru în detalii care să dezvăluie finalul sau alte aspecte importante ale poveștii (chiar dacă, din nu știu ce motiv, orice descriere a cărții îți spune care este deznodământul), ideea de bază este că, Gelu Ruscancu trăiește într-o lume a idealurilor înalte care nu se potrivește bine cu lumea reală, o lume coruptă, lipsită de onoare, în care este greu să trăiești cu o conștiință curată.
  Punctul culminant este încărcat de tensiune, Gelu are de luat o decizie dificilă cu care principiile sale morale nu se pot împăca și care determină un final nefericit care nu era greu de prevăzut.
  Prin urmare, ,,Jocul ielelor" este o piesă de teatru excelentă, cu personaje bine construite și care abordează teme profunde, filozofice.
  
  Citatul meu preferat: ,,Să urcăm un nou Moise... pe alt Sinai... Să ne aducă alte table de legi. [...] Legile fără excepţii sunt îngrozitoare."
  
  
  
  
  English review: I read last year "Suflete tari", a play that was not bad, but that did not convince me and I thought that maybe the dramatic works of Camil Petrescu are not for me, but "Jocul ielelor" was much better than the aforementioned piece, I would even say that it is in a higher league.
  "Jocul ielelor" tells the story of Gelu Ruscanu, an idealistic young man who publishes a socialist newspaper, the newspaper Dreptatea Socială and who is dominated by the idea that absolute justice must go beyond the personal interests of each of us.
  I've also mentioned in the review for ,,
  Patul lui Procust" that Petrescu writes excellently, which is also valid in "Jocul ielelor", from this piece you can get dozens of beautiful quotes, but this is also a little problem of the play, namely a tendency towards the melodramatic, the dialogues between Gelu Ruscanu and Maria Sinești are wonderful, but I find it hard to imagine some real people, speaking in such an artistic form, be they even people from the twentieth century.
  I don't want to go into details that reveal the ending or other important aspects of the story (even though, for some reason, any description of the book talks about the ending), the basic idea is that Gelu Ruscancu lives in a world of high ideals that do not fit well with the real world, a corrupt world, without honor, in which it is difficult to live with a clear conscience.
  The climax is full of tension, Gelu has to make a difficult decision with which his moral principles cannot be reconciled and which determines an unfortunate ending that was not difficult to predict.
  Therefore, "Jocul ielelor" is an excellent play, with well-constructed characters, which addresses deep, philosophical themes.
  
  
• 
  cipi ilie

  "MARIA(adânc descurajată, istovită): Eu nu înțeleg prea mult, dar dacă tu crezi că e nevoie să fiu zdrobită, nu șovăi... lovește, înfinge pumnalul într-o inimă, care și așa nu era decât a ta."
• 
  Gabriela-Fiorela Dima

  "Jocul ielelor", o dramă a absolutului (așa cum este numită de autorul însuși), este cu certitudine o capodoperă a literaturii române și cea mai bună piesă de teatru din câte am întâlnit până în prezent (10 aprilie 2021). Aceasta se concentrează în jurul dreptății și iubirii, ca valori absolute; planul absolutului este reprezentat de Gelu Ruscanu, ce îi are ca prototipuri pe fosta sa amantă, Maria Sinești (iubirea) și pe tatăl său, Grigore Ruscanu (justiția), care îl dezamăgesc profund și îl împing către sinucidere.
  
  I. DREPTATEA - Totul sau nimic
  
  "Baza, esența acestei civilizații nu e știința, căci știința poate fi asimilată și de alte continente... Este moștenirea romană a dreptului... Este supremația absolută a legii juridice. „Pereat mundus, fiat justitia...” (parcă el ar fi însăși vocea justiției milenare, s-a ridicat în picioare) Să piară lumea, dar să se facă dreptatea legală celui care o are chiar dacă e singur și neînsemnat. Aceasta-i puterea și gloria civilizației europene... De aceea mentalitatea occidentală cucerește celelalte continente și nu dimpotrivă... "
  "GELU (îl oprește în prag): N-am spus niciodată că suntem umani. Dreptatea este inumană. (ridică din umeri) Bună seara."
  "GELU (cu oprivire liniară): Cum ar putea să fie dreptatea, dacă nu e absolută? (se închide cu un soi de îndârjire în el însuși, nu mai ascultă nimic, parcă ar trece pe alt tărâm)"
  
  II. IUBIREA - Despre dualitatea muzei
  
  Îmbinarea perfectă dintre Ela și doamna T., Maria Sinești întruchipează un personaj feminin remarcabil în opera camilpetresciană, fiind creionată realist: calitățile contrabalansează defectele (sau defectele contrabalansează calitățile).
  Potretul său este fin, atrăgător, fiind o "femme fatale", lucru inexplicabil pentru alte femei ( "ROXANA: Of, sucită ești, dragă. (se uită la ea cu intensitate) Stau și mă întreb ce naiba găsesc la tine bărbații ăștia de-și pierd capul din cauza ta? Că mai sunt și altele frumoase." ):
  "E o frumusețe tulbure, și tocmai prin asta tulburătoare, pe bază de nostalgie, profil suav și nervozitate. Neliniștitoare de asemeni, nu numai din pricina reacțiilor ei brusce și excesive, dar și prin sensurile fulgurante ale acestor reacții. Și asta e un chin pentru cei din jurul ei. Când privește, adeseori fix, are un freamăt abia perceptibil al buzelor, care-i dă o tensiune patetică obrajilor. Hiperemotivă, cu imaginație dezordonată, are spaimele și bucuriile deopotrivă de copilăroase. Văzută în treacăt, pare o frumusețe mistuită de secrete grele, prada tuturor obsesiilor, cu dorințe neîmpăcate, deviate. În intimitate, o senzualitate de copil și de sălbăticiune, fiindcă are un corp proporționat și molatic de felină. E fără măsură însă în tot ce face. Acum e în ea o teroare de vietate încolțită și istovirea câtorva nopți de insomnie."
  
  Maria, la numai 27 de ani, a reprezentat obiectul pasiunii mai multor bărbați superiori. Soțul acesteia, Șerban Saru-Sinești, continuă după un deceniu aceeași nebunie pasională pentru ea: "Ești singura femeie din viața mea. Ars de o sete smintită, ți-am căutat sosii în toate casele vițiului. Am cercetat crispat albumele lor cu fotografii... Am încercat în neștire. Nu te-am putut regăsi în nicio altă femeie...".
  Iubirea lui are ca izvor mintea femeii, mai presus de trup: "SINEȘTI (a luat-o în brațe lacom): Tu niciodată n-ai să fii alta, Maria... Ca și mintea, ți-e sângele veșnic fierbinte (își mușcă buza) cred că tot mintea îți înfierbântă și sângele... Ah, prin tăria sângelui tău vreau să ajung la mintea asta, care mă exasperează, fiindcă îmi scapă mereu... (Maria râde cu ochii strălucitori) Intru aici in interiorul ăsta dospit de făptura ta și amețesc. Mereu am simțit, în tine o femeie nouă... mereu te-am descoperit alta...".
  El nu este orbit de dragoste și îi recunoaște defectele: "Uită-te la mine cu ochii care-ți străluceau adineauri când mă îmbiai cu propriul tău trup, urmărind ceea ce urmăreai, și spune-mi dacă nu am dreptul să te consider o nevropată? O sclavă dementă a simțurilor și o zvăpăiată a poftelor?"
  
  Imaginea lui Gelu despre ea nu este cu nimic mai prejos; ei îi sunt recunoscute unicele momente de fericire profundă și împlinirea, spulberată ulterior.
  "MARIA (ca aceeași voce gravă, obosită, inactual îndurerată): Altă dată, Gelule, eram în odaia ta de student... Erai ca de obicei neastâmpărat, vorbeai cu fervoare, ca dintr-un preaplin sufletesc... Erai pe covor și te jucai cu buclele pantofilor mei... Aveai parcă ochii în lacrimi: „Ce nefirească este prezența unei femei ca tine, Maria, în această odaie săracă și plină de cărți... Când mă gândesc la femeile din viața colegilor mei... Te privesc și știu că tinerețea mea săracă nu s-a irosit zadarnică și fără frumusețe... Ar fi fost o moarte neștiută...” Spuneai în lacrimi... „N-ai să regreți niciodată cât de mult dăruiești ?” Îmi strângeai fierbinte mâinile... „Maria, spune-mi că orice s-ar întâmpla, orice s-ar întâmpla, înțelegi ? niciodată n-ai să regreți că te-ai dăruit atât de mult; că m-ai iubit atât..." (s-a oprit îndelung, murmură pentru ea însăși „niciodată")"
  "GELU (cu o frângere în trecut): Niciodată nu te-am iubit mult ca în timpul acelor zile când am fost departe de tine... La început mi se părea firesc să fii nevasta lui Sinești, căci trecutul și chiar viitorul nu mă interesau, cât mă preocupa prezentul. Cu vremea, începuse însă să mă obsedeze ființa ta peste loc și timp. Sufeream din pricină că fusese o vreme când nu te cunoscusem, fiindcă nici în trecut nu te mai puteai gândi de la o vreme fără mine... Veneam de la Paris hotărât să te iau înapoi, numai a mea pentru eternitate."
  
  Un alt personaj îi recunoaște și ei, în final, nebunia absolutului: "Dacă ar fi Penciu aici, ar spune că e și ea însetată după absolut... A văzut și ea Jocul Ielelor..."
  
  "O iubire care nu este eternă nu este nimic..."
  "Doi inși care se iubesc cu adevărat nu mai sunt oameni."
  
  III. FILOSOFUL - Sau beția dionisiacă
  
  Gelu Ruscanu nu se poate individualiza în afara filosofiei sale pur idealiste. Unicele sale valori, cele după care își ghidează existența, sunt Iubirea și Dreptatea, căci celelalte decurg din acestea (Iubirea este izvorul din care apar respectul, toleranța, loialitatea ș.a.; respectiv din Dreptate decurg sinceritatea, curajul ș.a.).
  Viziunea omului însetat de absolut se prezintă sub forma unei construcții, ce are ca bază (sau vârf) Iubirea și Dreptatea; doar ele pot alimenta necontenit dorința de absolut și tot ele o seacă, fiind imposibilă realizarea lor într-o lume a umbrelor.
  El este urmașul filosofilor antichității, prezentând reminiscențe în discursul său ce amintesc sau chiar parafrazează spusele acestora: "[...] oamenii sunt răi din ignoranță... Că n-au imaginație..." (Socrate).
  
  "M-ai făcut chiar să înțeleg deosebirea dintre un nebun și un filosof... Filosoful este un nebun consecvent"
  
  IV. ABSOLUTUL - "Câtă luciditate, atâta existență și deci atâta dramă"
  
  "Dar tocmai asta e... Cine a văzut ideile devine neom, ce vrei?... Trece flăcăul prin pădure, aude o muzică nepământească și vede în luminiș, în lumina lunii, ielele goale și despletite, jucând hora. Rămâne înmărmurit, pironit pământului, cu ochii la ele. Ele dispar și el rămâne neom. Ori cu fața strâmbă, ori cu piciorul paralizat, ori cu mintea aiurea. Sau, mai rar, cu nostalgia absolutului. Nu mai poate coborî pe pământ. Așa sunt ielele... pedepsesc... Nu le place să fie văzute goale de muritori. A mai fost odată un grec, unul Platon, care pretindea că a văzut ideile pure și de la grecul acesta au venit toate nenorocirile din lume. A fost și un franțuz, Robespierre." – explicația din spatele titlului metaforă-mit.
  
  "Nu va fi niciodată dreptate în lume până când ideea de dreptate nu va rămâne intangibilă, absolută."
  "Fără certitudine nu există adevăr și nu există frumusețe pe lume... Fericirea care nu durează, nu e fericire, e un mizerabil stupefiant..."
  
  Finalul absolutului (și al său) este concretizat în haosul ce pune stăpânire pe el: "Da...da...Eu... [...] Nu... Nu știu... [...] Nu știu... Uite, am descoperit și eu acum că în viață nu există nimic limpede, cum o să fim deci noi limpezi și categorici?".
  
  S-a destrămat hora ielelor...
  
• 
  sara

  mamsaturatsacitescpentruscoalaimibagpula.
• 
  Sergiu Condurache

  A dat de pământ cu așteptările mele.
• 
  Karina

  "cand era in cumpana eternitatea: totul sau nimic" este citatul care cred ca rezuma toata opera lui Camil Petrescu cel mai bine.
  Piesa de teatru urmareste o varietate de tipologii umane, insa cele care domina piesa sugereaza superficialitatea si aspiratia absoluta spre cunoastere, acestea aflandu-se perpetuu intr-un conflict.
  Desi este prezentat secolul al XX-lea, anumite aspecte sunt valabile si pentru vremurile actuale, ceea ce sugereaza de fapt ca umaniatea va ramane aceeasi din punct de vedere psihologic, indiferent cat incercam sa schimbam realitatea in care traim.
  A fost o lectura placuta, desi nu prefer textele dramatice. Conflictul, care este atat de bine realizat prin aprofundarea logicii umane, si circularitatea operei te fac sa nu te poti opri din citit.
• 
  Alexia

  singurele parti interesante au fost cu maria
• 
  Razvan Miron

  Gelu Ruscanu este directorul gazetei socialiste “Dreptatea socială”, un bărbat în vârstă de 27-28 de ani. Gelu reprezintă tipologia individului a cărei rațiune este condusă de ambiție, de propriile idealuri. În cazul personajului lui Camil Petrescu, concepția de “dreptate absolută” este urmarită aproape obsesiv de acesta. Pentru directorul gazetei socialiste, nimeni și absolut nimic nu se poate plasa mai presus de justiție, fiind preocupat de cauza clasei muncitorești supusă constant nedreptăților.
  Astfel, în încercarea de a-l înlătura pe actualul ministru al Justiției, Șerban Saru-Sinești, Gelu, împreună cu ceilalți membri ai gazetei pornesc o amplă campanie împotriva ministrului de resort, campanie care avea să se încheie cu publicarea unei scrisori compromițătoare trimisă de soția ministrului Sinești către Gelu Ruscanu.
  În numeroasele încercări de a-l îndupleca pe directorul gazetei, intervenționismul ministrului, al apropiaților și chiar al rudelor inițial este superfluu, întrucat Gelu rămâne implacabil, fiind decis să acționeze chiar și cu prețul denigrării numelui tatălui său decedat și implicit a propriei familii.
  Cu toate acestea, asiduitatea directorului este întreruptă în momentul în care trebuie să aleagă între publicarea scrisorii și eliberarea unui deținut, închis pentru lupta în favoarea cauzei socialiste. Astfel, fiind nevoit să își compromită principiile și idealul de “dreptate absolută”, urmărit cu abnegație până în ultima clipă a vieții, Gelu Ruscanu se sinucide în actul final în brațele Mariei Sinești.
  
  
  După cum am spus, Gelu reprezintă tipologia omului condus, poate într-un mod nefiresc, de anumite idei sau concepții despre…orice: viață, societate, dreptate, șamd. Povestea lui Gelu Ruscanu, scoasă din sfera dramaturgiei și transpusă în lumea reală, poate cu un final mai puțin tragic și mai verosimil, nu este altceva decât povestea unui tânăr ambițios și consecvent care dorește să schimbe. Sună cunoscut sau poate chiar clișeic? Asta pentru că într-o oarecare măsură, o parte dintre noi am fost la un moment dat în situația lui Gelu și am împărtășit, mai mult sau mai puțin, aceeași amibiție, n-aș spune prostească, mai degrabă infantilă. Mulți am fost într-un punct al vieții un Gelu Ruscanu, fie că vorbim despre ambiții politice, scriitoricești sau orice tip de ambițe, iar momentul în care am realizat că aceste visuri ne-au fost spulberate fatidic de realitatea inexorabilă, reprezintă un punct decisiv pentru viitor, este faza în care drumul vieții se bifurcă si avem de ales între a ne resemna, căutând un alt ideal sau a ne lamenta, renunțând definitiv la a mai căuta un sens (drumul pe care ajung cei care se plafonează, de regulă).
  Directorul gazetei “Dreptatea socială” alege, însă, o a treia cale. Pentru el, drumul nu se poate bifurca întrucât, întreaga conștiință fiind condusă de idealuri, o viață fără îndeplinirea obiectivelor propuse nu poate fi concepută. Pentru Gelu Ruscanu, dorință de a trăi se stinge atunci când înțelege totalmente consecințele publicării scrisorii, mai exact compromiterea unui alt “tovarăș”. Odată ce lupta pentru dreptatea absolută s-a încheiat, viața însăși a luat sfârsit, sensul ei fiind pierdut pentru totdeauna.
  
• 
  Razvan Banciu

  O dramă (prima piesă a autorului) interesantă prin subiect și, mai ales, prin modul în care protagonistul Ruscanu se află pus în fața unei dileme la limita existențialului. Personajele sunt atent conturate, piesa are nerv, din păcate însă, vocația tragismului, atât de întâlnită la scriitorii români în prima jumătate a secolului trecut, își spune cuvântul...
• 
  David Briscoiu

  Exceptional book. Camil Petrescu never ceases to amaze me with his work! Brilliant, brilliant, brilliant!
• 
  Alex

  Însetat de dreptate, Gelu Ruscanu, directorul ziarului socialist “Dreptatea socială”, hotărăşte să publice o scrisoare pe care o primise de la fosta lui amantă, Maria Sineşti, şi-n care femeia povestea, cu lux de amănunte, cum soţul ei, ministrul justiţiei, a ucis-o pe bătrâna Manitti şi i-a distrus testamentul, pentru a rămâne el singurul moştenitor al acesteia. Fiind convins că dreptatea trebuie să fie absolută, chiar dacă asta înseamnă să fie şi inumană uneori, Ruscanu este dispus să sacrifice femeia iubită, pentru a-l face pe ministrul justiţiei, Şerban Saru Sineşti să plătească pentru crimele sale.
• 
  Wolfie

  i'm gonna kill that trio
• 
  Suzi Biro

  1,2✨
• 
  Simona Stavar

  "Doi insi care se iubesc cu adevarat nu mai sunt oameni...[...] Ceea ce oamenii numesc iubire nu ma multumeste... Cum?... O contabilitate de zile cand iubesti, si zile cand nu iubesti, ca pe urma sa inchei bilantul si sa vezi daca in total ai iubit sau nu?..."
• 
  Claudiu

  ok