Become What You Are by Alan W. Watts

Become What You Are Reviews

• 
  Steve Woods

  Whatever else I may have found to absorb during my now several years of practice I am both glad and grateful that I found Alan Watts, the self proclaimed "spiritual entertainer". His grasp of the essence of practice as it has at least presented to me, is both incisive and insightful and he is always able to express the most abstract idea in a way that anyone can grasp. I am gradually working my way through everything he has written that I can lay my hands on; he always, with out any seeming effort raises my spirit, cleanses my intellect and inspires me to move forward in the ever present task of simplification that is the humility of practice. What a great gift this man was to the world, in both his genius and his humanity. Another great read for anyone with an interest in living their life!
• 
  Amanda

  Become what you are and stop trying so hard to become what you are not. :)
• 
  David (דוד)

  Alan Watts' wonderful compilation of twenty essays,much of which is (essential) wisdom.
  Liked at least three quarters of them, some of which could be certainly put into practice.
  
  Excellent. Very much RECOMMENDED.
• 
  Tyler

  I really enjoyed this book a lot although not the best Watts. The book is basically just a short collection of essays about becoming what you are collected from mostly magazines. A lot of the essays, since not originally intended to be put in a book form, make some of the same points over and over again. The recurring ideas are great if you are new to them and want to make sure that some of those main points sink in. Even though some essays will say a lot of the same things i feel that each did have something to offer that would elaborate on those points to still make the essays worth reading. If not for a wee bit of redundancy and maybe one essay that bored me, i would have rated it higher.
• 
  Jeffrey Howard

  The title perfectly captures the essential truth of this book, but echoes something more akin to the self-help genre rather than philosophy, which will naturally put off a lot of the people who should read it. Additionally, as I have felt compelled to say in the past when reviewing some books on Eastern philosophy, the nature of Alan Watts' book doesn't suit categorization. Most accurately it is not philosophy, religion, or mythology. Zen Buddhism is best understood as a way of the living. It is non-abstraction. It is the middle way, the "way of liberation" as Watts refers to it regularly.
  
  This collection of concise essays--many can be read in one toilet sitting--aren't about self-improvement but stand as commentary on a way of living for as Watts puts it "you may believe yourself out of harmony with life and its eternal Now; but you cannot be, for you are life and exist Now...there is no coming toward it or going away from it; it is, and you are it. So become what you are." Watts gives the reader a golden nugget within the preface and spends the remainder of the book hitting that concrete truth until it turns soft, and real in ones hands. His truth has been articulated, perhaps, most masterfully by Chuag-tzu: "The perfect man employs his mind as a mirror; it grasps nothing; it refuses nothing; it receives but does not keep."
  
  I would not recommend this as an introduction to Zen Buddhist thought; however, I would give it to a friend as a selection of teasers for what one can expect from the amiable Alan Watts. Each 'essay' serves as a gentle but monumental challenge to western thought. He rejects the toxic concept of ego among other mental models foundational to mainstream psychology: "one has no self--that is, no self-consciousness. This is because the so-called self is a construct of words and memories, of fantasies which have no existence in immediate reality...We want to enjoy ourselves, and fear that if we forget ourselves there will be no enjoyment--an entertainment without anyone present to be entertained." Religion has lost its way. By striving through abstraction and thought, religions fail to produce fruits in our lives, keeping us from harmony with living: just being. "Now it seems that to me that what the finger of religion points at is something not at all religious. Religion, with all its apparatus of ideas and practices, is altogether a pointing--and it does not point at itself. It doesn't point at God, either, for the notion of God is part and parcel of religion...religion disappears when it becomes real and effective." He invites us to outgrow our western inclination to have to control and manipulate everything--we feel lost if we can't use force. Our ability to control is an illusion for "nature is what works and moves by itself without having to be shoved about, wound up, or controlled by conscious effort. your heart beats 'self-so,' and, if you would give it half a chance, your mind can function 'self-so'--though most of us are much too afraid of ourselves to try the experiment."
  
  I welcomed the book being an assortment of small pieces I could read in short sittings. Still, my greatest criticism with this book is that it can be too repetitive, and not very cohesive--it's a makeshift binding of stray writings from Watts. Its the same warm wit and wisdom of Watts, but can't compete with his more comprehensive, close-knit books.
  
  I recommend taking the book slowly. Read a piece and let it sit with you a few days while you learn to sit more tranquilly, rather than striving and seeking after change. The ideas in this book will change you, but only if you don't aspire to change. Just be. Become what you are.
• 
  Ibrahim

  “Life exists only at this very moment, and in this moment it is infinite and eternal. For the present moment is infinitely small; before we can measure it, it has gone, and yet it persists forever.”
  
• 
  Sajid

  “The unenlightened man keeps a tight hold on himself because he is afraid of losing himself; he can trust neither circumstances nor his own human nature; he is terrified of being genuine, of accepting himself as he is and tries to deceive himself into the belief that he is as he wishes to be. But these are the wishes, the desires that bind him, and it was such desires as these that the Buddha described as the cause of human misery.”
  Life is simply here and now in the present moment. Everything else simply passes by; only this moment remains. In his beautiful book ‘Become what you are’ Alan Watts introduces one to the art of being in the moment and understanding the importance of it.
  
  Life is a constant and endless sequence of activities. Whether those activities make sense or not, they just keep on going. Learning the art of being in the moment helps one to be rooted in the experience of the present. This helps one to go beyond the disturbances of the constantly oscillating mind.
  
  The most important quality about you is your uniqueness. You have to travel very far before deciding to become yourself. That is the whole message of this book. How to find your true inner self and be rooted in the experience of being you? There is nothing more important than knowing that what you are searching for is yourself.
• 
  Audrey

  Who you are is what you were?? Don't be fooled by the number of pages. It's a short book, but very dense. Alan Watts does a good job of making Eastern Buddhism accessible to Westerners, but there is still a lot of circuitous / paradoxical logic that is difficult to understand upon first read.
• 
  mayhugh

  I reread this every summer. Preferably in a park. Essential.
• 
  Ricardo Magalhães

  As a big fan of Alan Watts' works, I found this book to be a bit of a mixed bag. It's indeed a collection of essays on topics ranging from Western religion, Buddhism, eastern philosophy, and mostly how they all mingle (and don't mingle) together. The essays feel a bit scattered, though, and while others convey a sense of personal development and self-reflection, others are hands-down a history lesson by the book in which I found myself trying to memorise words, rather than making sense of the teachings.
  
  Some essays were so great that I took notes about more than half of them, others I completely dismissed, so expect that not all of them will be tailored to your expectations. It feels a bit repetitive; though to be fair, these teachings need to be repeated and reminded constantly in order for them to sink in fully.
  
  I will definitely bring something with me from this book, and I may revisit some selected essays in the future.
  
  “Life exists only at this very moment, and in this moment it is infinite and eternal. For the present moment is infinitely small; before we can measure it, it has gone, and yet it persists forever.”
  
  “For obviously there is a vital contradiction in the very notion of self-renunciation, and just as much is self-acceptance. People try to accept themselves in order to be different, and try to surrender themselves in order to have more self-respect in their own eyes—or to attain some spiritual experience, some exaltation of consciousness the desire for which is the very form of their self-interest. We are really stuck with ourselves, and our attempts to reject or to accept are equally fruitless, for they fail to reach that inaccessible center of our selfhood which is trying to do the accepting or the rejecting”
  
  “But it is just when I discover that I cannot surrender myself that I am surrendered; just when I find that I cannot accept myself that I am accepted. For in reaching this hard rock of the impossible one reaches sincerity, where there can no longer be the masked hide-and-seek of I and Me, “good I” trying to change “bad Me,” who is really the same fellow as “good I.”
• 
  عمر فايد

  الكتاب جيد للنظر إلى النفس بمرآة مجردة، لكني أختلف مع الكاتب جذريًا في مآلاته وما توصل إليه بأن أهم ما ينبغي على المرء فعله هو التركيز على نفسه لا على خالق أو دين (إن اعترف بهما) ولا على الغاية من هذه الدنيا، فجعل من التركيز مع اللحظة الحاضرة هي الغاية التي تبنى حولها السعادة، لا توجيه البوصلة إلى ما ينبغي على كل البشر توجيهها إليه.. ما بعد الموت. أنصح بقراءته فقط لمن لديهم حصانة قوية في الفلسفة الدينية الإسلامية
• 
  Anita

  Alan Watts writes with such clarity. He thinks deeply and brings it to the reader to grasp and think about. He seems to have the agenda of getting an idea across rather than converting others to his way of thinking, or more precisely perhaps, way of seeing.
• 
  Nicole Taylor

  My dad gave me a copy of The Wisdom of Insecurity when I was in high school and it rocked my whole life. It was interesting to read Watts 18 years later. There was something Holden Caulfield-like about it in the way he spends a lot of time talking about phonies on the spiritual path.
  I enjoyed reading it, though some essays resonated more than others and I didn't have that experience of each sentence being like a drop of water on a dehydrated tongue. But maybe that experience belongs to the youthful reader.
  .
• 
  Eduardo Santiago

  I wish I could embrace Alan Watts; so many people I respect love his writings. I don’t: he reminds me too much of that too-clever Debate Club bully who twists fancy words and esoteric quotations until you’re too dizzy to follow. Watts is no bully, and his message is a valid important one, but something about his approach just turns me off. Partly it’s his reliance on judeochristian mythology: kind of like basing your argument on Obi-Wan Kenobi sayings.
• 
  Sebastiaan

  Didn't understand everything clearly, but some concepts stuck around :).
• 
  Kayleigh Cassidy

  I really enjoyed the pure light that comes from Alan Watt's (watt. light. couldn't help but make a cheap pun) translations. I guess most of the writing offers insight into living a more meaningful life. Reframing the way we are told to see things. Because the news calls the current situation a 'Lockdown' do we have to call it that too? I feel differently upon reading this book. More in control of my experience. Seeing our homeboundness as a lockdown is limiting in its positivity. I began this book outside of 'lockdown' and I have finished within it. However, I do not feel trapped. I went to a lot of new places with this text. Had some real light bulb moments.
  
  "Meaning cannot be described. It can only be experienced, and only experienced when there is love between oneself and the world."
  
  This is a book you can read slowly. Digesting each chapter specifically and what is opens up in you. 'Become What You Are' is a book for anyone who is trying to find a way back to themselves.
  
  
• 
  Ioana

  ”Buddhismul conștientizează frumusețea schimbării, întrucât viața este precum muzica: dacă ținem o notă mai mult decât trebuie, melodia s-a pierdut. De aceea buddhismul poate fi sintetizat în două propoziții: Nu te atașa! și Mergi mai departe!. Renunță la dependența de sine, la permanență, la circumstanțele particulare și continuă să te miști odată cu mișcările vieții.”
  
  
  https://ciobanuldeazi.home.blog/2021/...
• 
  Nish P

  Alan Watts has always been an influential person for me. This book traces some of his essays on Zen, Buddhism, Life and the world itself. Some chapters go towards the line of religion. However, most of the chapters try to dig down into the zen practices - by relating to events, stories, so on and so forth.
  
  
• 
  Iulia

  „ Luați-o încet pentru o vreme; doar priviți zăpada cum cade sau ceainicul cum fierbe și nu vă mai grăbiți. ”
• 
  Tim Belonax

  A solid compilation of wisdom though I might not recommend it as an introduction to Watts or this world of thinking, due to wider references. I’ll be looking into more Watts after this book.
• 
  Femi

  A bit redundant in some parts. Perhaps it has a lot to do with the fact that I read this after Krishnamurti's. Would still recommend this for those who are curious with Eastern philosophy.
• 
  Kristen

  Nothing is as good as listening to Alan Watts talk, but this was a worthwhile read.
• 
  Kartike Bhardwaj

  It feels somewhat unfair to rate a book which talks about and describes something which by definition is inexplicable. I give it a four because even though I can hardly say I have "understood" or "realised" Zen, I gained previously unobserved perspective. I gained what can be crudely described as a sense of what Zen or Reality is, and maybe more surely what it isn't. I don't give it a five because the language is not the simplest, although again, the subject matter is notorious for eluding a confinement in words.
  I will probably revisit the text in a few years time, at which point I might wish to change my opinion and rating of it. Until then, I'll just move on, into the next eternal moment.
• 
  Nate

  Great book, Watts talked about a lot of different ideas of spirituality and reality itself. Reading this did open my mind on the idea of pursuing enlightenment. There is nothing to pursue because by pursuing, seeking, searching, and striving to achieve this freedom you will not have it. Everything is the tao for you dont know this, then you know it, then you realize that knowing it brings you back to the place of not knowing it. Enlightenment is life itself, thats the simpliest description from the perspective of Zen. Watts explains just become what you already are. The book was a little all over the place because of it taking from different lectures but still revolved around the theme of spirituality.
• 
  Alexandra Maria

  Paradoxul negarii de sine
  Nu este dat oricui să fie un erou moral sau să ajungă un sfânt renumit. Nu-i este dat oricui să trăiască fără constrângerile și responsabilitățile unei familii. De asemenea, nu este dat oricui să fie o soție care se sacrifică sau un soț model. Și mai mult decât atât, nu este dat oricui să fie mulțumit cu propria sa condiție, să se accepte pe sine cu propriile limitări, știind că este o buruiană și neîncercând să fie un trandafir. Unii dintre noi vom încerca continuu, cu un oarecare succes, să ne îmbunătățim într-un fel sau altul, și nici un nivel de autoacceptare nu va stopa acest proces. Renunțarea de sine, acceptarea de sine – toate acesta sunt nume pentru același lucru, pentru un ideal spre care nu există nici o cale, o artă pentru care nu există tehnică. (10)
  
  Există în mod evident o contradicție fundamentală în însăși noțiunea de renunțare de sine precum și în cea de acceptare de sine. Oamenii încearcă să se accepte pe ei înșiși pentru a fi diferiți, și încearcă să se abandoneze pentru a căpăta mai mult respect în proprii lor ochi – sau ca să atingă un oarece tip de experiență spirituală, o exaltare a conștiinței care în sine, odată devenită scop, este o formă evidentă de egoism. În esență noi suntem forțați să trăim cu noi înșine, iar încercările de a ne respinge sau de a ne accepta sunt în mod egal inutile întrucât ele nu reușesc să ajungă la acea esență inaccesibilă a sinelui care încearcă să accepte sau să respingă. Partea din noi care încearcă să ne schimbe este chiar partea ce are nevoie să fie schimbată; doar că este la fel de inaccesibilă
  precum acul pentru înțepătura propriului său vârf. (10-11)
  
  Există unii psihologi care au descoperit, cred mai degrabă din întâmplare, un adevăr important, și anume că este o mare greșeală să nu dăm curs sentimentelor sau să ne impunem să simțim altceva decât ceea ce simțim de fapt. Ei vorbesc – și asta e important de notat – de trăiri interioare și nu despre acțiuni exterioare. Cu alte cuvinte, dacă tu, ca mamă, îți urăști copilul, nu pretinde față de tine însăți că îl iubești. Însă simplificând, această descoperire poate degenera într-un alt precept: „accept-ți sentimentele: dă curs emoțiilor tale”. Doar că nu este atât de simplu întrucât sentimentele noastre sunt contradictorii – spre exemplu suntem prea mândri ca să plângem sau prea speriați ca să ne îndrăgostim. În astfel de situații cărui sentiment îi dăm curs – tristeții sau mândriei, fricii sau iubirii? Și astfel descoperim un exemplu edificator al dificultății acceptării de sine, întrucât într-o astfel de situație ne dăm seama că nu putem accepta niciun sentiment. Conflictul nu va putea fi rezolvat printr-o decizie în favoarea unuia sau altuia dintre sentimente și astfel ne simțim blocați, neajutorați, într-o stare de tensiune interioară. Lucrul cu adevărat important legat de ceea ce încearcă psihologii să spună este acela că există o înțelepciune dezarmantă în modul natural și spontan în care organismul nostru răspunde evenimentelor. Este
  capacitatea extraordinară de a simți un eveniment în interior în mod distinct față de acțiunea
  recipitată și impulsivă prin care încercăm să evităm tensiunea produsă de acel sentiment – această capacitate reprezintă de fapt o minunată putere de adaptare la viață, nu foarte diferită de capacitatea apei curgătoare de a se adapta la formele de relief prin care curge. Sper că lucrurile sunt clare. Nu vorbesc deocamdată de răspunsuri sub formă de acțiuni, ci doar de răspunsurile noastre interioare, subiective, sub formă de sentimente. Ideea este că sentimentele nu reprezintă o formă de rezistență, o formă de luptă cu mersul lucrurilor. Ele sunt răspunsuri armonioase și inteligente. O persoană care nu s-a speriat atunci când s-a confruntat cu un pericol este precum o clădire înaltă ce nu are capacitatea de a se mișca discret în bătaia vânturilor puternice. O minte care nu se poate dizolva datorită tristeții sau iubirii este o minte care va ceda mult prea ușor. (14-15)
  
  Devino ceea ce esti
  Se spune că cea mai înaltă formă de înțelepciune este detașarea, în
  sensul conținut în cuvintele lui Chuang-Tzu,: „Omul perfect își folosește
  mintea precum o oglindă; nu se atașează de nimic; nu respinge nimic;
  percepe fără a păstra.” Detașarea înseamnă să nu ai nici regrete legate
  de trecut, nici temeri legate de viitor; înseamnă să lași viața să își
  urmeze cursul fără a încerca să intervii în felul în care ea curge și se
  schimbă, neîncercând să prelungești momentele plăcute și nici să
  grăbești trecerea celor neplăcute. Asta înseamnă să te miști în pas cu
  viața, să fii în perfect acord cu muzica ei schimbătoare, asta se înțelege
  prin ceea ce numim Iluminarea. Pe scurt, înseamnă detașarea atât de
  trecut, cât și de viitor și a trăi în eternul Acum. Și asta întrucât în
  realitate nici trecutul și nici viitorul nu au o existență independentă de
  acest Acum; ele însele sunt doar niște iluzii. Viața există doar în acest
  moment, iar în acest moment ea este infinită și eternă. Și asta întrucât
  momentul prezent este infinit de scurt; înainte să-l putem măsura el a
  trecut, dar cu toate acestea va persista pentru eternitate. (17)
  
  Degetul si luna
  Există o veche expresie creștină – Crux medicina mundi – Crucea,
  medicamentul omenirii – o expresie remarcabilă întrucât sugerează că
  religia este un medicament mai degrabă decât o dietă. [...] Lucrețiu: Tantum religio potuit suadere
  malorum (Prea multă religie poate încuraja apariția răului). Eu nu mă
  gândesc neapărat la exploatarea celor săraci de către o preoțime
  venală, sau la consecințele negative evidente ale unui comportament
  religios zelos și fanatic. Mă gândesc, mai degrabă, la sensul vechii
  metafore buddhiste conform căreia doctrina religioasă este precum o
  plută; ea te ajută să treci râul dar, odată ce ai ajuns pe malul celălalt, o
  lași în urmă și nu te mai chinui să o cari în spinare. (18)
  
  Tao si wu-wei
  Esența filozofiei lui Lao-Tzu constă în încercarea dificilă de a-l ajuta
  pe om să nu își mai fie obstacol sieși – să învețe cum să acționeze fără
  a trage concluzii pripite și să trăiască armonios cu diferitele procese din
  natură, în loc să încerce să le schimbe sau să le evite. (26)
  
  [...] traducerea japoneză a lui wu-wei, respectiv mui.
  Atunci când Lao-Tzu a spus că mui, a nu face nimic, reprezintă
  secretul armoniei cu Tao, el chiar asta a vrut să spună. Doar că sensul
  dat de el trebuie clar delimitat de alte două posibile sensuri care sunt,
  la rândul lor, opuse, deși în esență nu diferă între ele. Primul sens îl voi
  numi calea imitării deliberate. Asta presupune ca noi să cunoaștem mai
  întâi modul firesc, natural, de a trăi, să îl putem transpune în legi și
  principii, în tehnici și idealuri, pe care apoi să le urmăm, printr-un efort
  deliberat de imitare. Acest demers duce la toate contradicțiile care ne
  sunt atât de familiare, contradicțiile omului care suferă și se autopedepsește pentru că nu face ceea ce și-a impus să facă.
  Cel de-al doilea sens, aparent opus primului, l-am numit calea
  relaxării deliberate sau calea „la naiba cu toate”. Asta implică lipsa
  oricărui control de sine, relaxarea și lăsarea minții să gândească la tot
  ceea ce are chef, și a ne accepta exact așa cum suntem, fără a depune
  nici un efort să ne schimbăm. Toate acestea conduc fie către o vastă și
  dezlânată dezordine, fie către un fel de nemișcare compulsivă sau, după
  caz, către o „diaree psihologică” la fel de compulsivă.
  Ambele aceste sensuri sunt departe de semnificația reală al lui mui,
  aceea de profundă și radicală non-acțiune. (29)
  
  Există intenții bune și intenții bune, iar lucrurile nu sunt întotdeauna așa cum par. Nimic nu este mai ușor decât să întoarcem spatele lumii pentru că suntem incompetenți în ceea ce privește modul în care aceasta funcționează. Nu este nimic înțelept în a disprețui bogăția pentru simplul motiv că nu suntem în stare să o obținem și nici să hulim plăcerile simțurilor pentru că nu avem capacitatea de a ni le satisface. Atâta vreme cât dorința pentru astfel de lucruri există, dacă dorința este strivită de circumstanțe nu ne ajută cu nimic să adăugăm păcălirea de sine la frustrare. Nici un iad nu este mai cumplit decât acela în care cineva trăiește fără a fi conștient de asta.
  Și asta pentru că dorința care este hulită pentru simplul motiv că nu poate fi satisfăcută este cel mai mare dușman al omului. El poate pretinde că dorința nu există, că a fost învinsă, dar trebuie să avem puterea de a răspunde cinstit la întrebarea: „dacă aș putea să-mi satisfac această dorință, aș face-o?” Dacă această întrebare nu-și găsește răspunsul, renunțarea cu pompă la cele lumești, adoptarea ascetismului nu din dorință ci din necesitate sau mândrie, nu înseamnă altceva decât ascunderea de dușman, ceea ce ne face și mai vulnerabili. De aceea primul pas pe Cale este să știm ce vrem, nu ceea ce ar trebui să vrem. Doar astfel poate pelerinul să pornească la drum fiind pe deplin pregătit. Altfel va fi precum un general care își conduce armata printr-un tărâm necunoscut și care, în loc să-și identifice propriile avantaje și apoi forța și poziția inamicului, este preocupat doar de cum ar trebui să fie lucrurile. Oricât de bogată îi va fi imaginația, cu certitudine își va conduce armata la dezastru. (59)
  
  (...) omul neiluminat se agață cu încrâncenare de sine tocmai pentru că îi e frică să nu și-l piardă; el nu se încrede în circumstanțe, nici în propria-i natură; este terifiat de ideea de a fi autentic, de a se accepta pe sine așa cum este și încearcă să se amăgească și să creadă că este exact așa cum își dorește să fie. Doar că acestea sunt aspirații, dorințe care îl înlănțuiesc și exact astfel de dorințe erau descrise de Buddha ca fiind sursele suferinței omenești. Oamenii își închipuie că dacă își abandonează sinele rezultatele vor fi dezastruoase; ei intervin la nesfârșit în curgerea propriei lor vieți și încearcă să-și schimbe sufletele și lumea astfel încât să fie conforme cu modelele lor preconcepute. Această intervenție este pur și simplu încercarea ego-ului de a domina viața. Dar când realizezi că toate aceste încercări sunt fără sorți de izbândă și când te eliberezi de rezistența față de viață ce provine din frică și pe care o numim egoism, dobândești libertatea...(86)
  
  „Omul perfect”, spune Chuang-Tzu, „își folosește mintea precum o oglindă. Nu se agață de nimic, nu respinge nimic. Primește, dar nu păstrează”. (90)
  
  De aceea numim universul creația lui Dumnezeu, pentru a induce acel element special care să-i facă pe cei „nesătui” să-i acorde atenție și respect, întrucât ei tind să fie nepăsători față de
  propria lor viață în loc să o savureze. Acești oameni se gândesc deja la a doua sau a treia felie de prăjitură, în timp ce încă o mănâncă pe prima, fiind nesatisfăcuți și sfârșind prin a avea probleme de digestie. Acesta este numit cercul vicios al prânzului servit la micul dejun sau a trăi doar pentru viitor. Atâta doar că ziua de mâine nu vine niciodată. (122-123)
• 
  G-Korg

  La prima parte é davvero interessante e ispirante, la seconda invece, purtroppo, è piena di concetti astratti, buddisti e riferimenti religiosi che rendono il tutto molto noioso e poco pragmatico, peccato.
• 
  Alceste

  This not the first Alan Watts book I have read. To read this one, I made myself familiar with his writing and philosophy by reading his other books such as The Wisdom of Insecurity (on someone's recommendation in past) and listening to his teachings in past few weeks. It's important to know your subject in most cases. In this case, even if you aren't familiar with Watts' philosophy, I'd suggest you to go ahead. However, a bit of familiarity only embraces curiosity. The title is the essence of this book, might point to another domino piece in the self-help genre but I can assure you that this text which was first published in 1955 holds the same amount of value and wisdom today as it did back then.
  
  Watts touches various philosophical concepts and offers some practical wisdom to cope up with the life of a human being. He discards the toxic idea of ego among other mental models such as self-consciousness and the illusion of self-control in which we think that there is a need to control and manipulate everything. He offers the perfect meaning of the word Tao and how is it related to every other human being. Much emphasis is given on the Changing nature of life.
  
  It might sound challenging but I urge you to read this book. It has a lively effect on my thinking process and I am sure it will have some amount of the same effect on yours. The way reality works and how it should work (a production of an individual's thoughts) does not have a thin line in between but rather a large gap that needs to be acknowledged in order to maintain it. The writing is witty and plain. Easy to grasp if you follow along the pace of the book. The ideas discussed here, as I mentioned are contemporary and will continue to do so. I think this book is close to be a basic introduction to the genesis of human nature. That much amount of wisdom it offers.
  
  On reading this book I can suggest that it does not fall into the category of self-help genre completely. With some flavour of Easter philosophy Watts refers the context in more of a generic manner of human nature and the "Way of living". Written in a manner of concise essays, I'd suggest you tackle each as a chapter in continuation. Wisdom through written words in the previous knowledge does form a basic understanding to various concepts such as Zen and Tao.
  
  I recommend this book to everyone, and especially to those who are forming their own paths.
  
  5 out of 5! Highly recommended.
• 
  Bradley

  Alan Watts speaks to me in the same ways as Jiddu Krishnamurti.
  
  Watts is a little more intellectual, as in more precise, therefore, educational, in regards to the subject. After all, Alan wrote (and references) the majority of what's here whereas Jiddu's books are recordings from live conversations he had in the past. I know I'm largely making this out as a comparison or juxtaposition, I can't help but see them both in the same vein. Kirshnamurti as teacher and friend, Alan as bridge and friend.
  
  I can see the reason for Alan's popularity. His ease with the English language to so aptly describe and translate what we normally muck about when we are taught about Eastern traditions. It's a double teaching. As if to say, here's what you misunderstood about Buddhism and taoist philosophy, side-by-side with, here's what you misunderstood about yourself in relation.
  
  Alan very neatly sets out in plain terms what many of us have issues wrestling with. It's all so simple. Of course there are terms and language in here I'm not privy to and that had no adverse effect on my understanding and interpretations. I feel as though most of this novel is geared towards saying the same thing in different ways.
  
  For one reason or another I was under the impression that Alan passed away at a later date. I was surprised to find it was so early in the 70s. K passed in 86. I feel distant then glad. It fills me with determination and hope. Dabs of sorrow.
  
  I really enjoyed this book with everything it entailed. On to the next!